"Vreau si eu parintii mei"

Stau si ma gandesc, de ce intotdeauna , nu poti sa fi fericit intru totul? Adica, iti indeplinesti dorinta pe de-o parte si esti fericit poate pentru o secunda, o ora, o zi, o saptamana. Dar mereu trebuie sa se intample cate ceva care sa iti arate ca viata e dura. De ce oare oamenii trebuie in fiecare zi sa isi creeze propriul destin? De ce nu se intampla numai lucruri bune in lumea asta, si de ce nu putem sa fim cu adevarat fericiti alaturi de o persoana toata viata? ...Inca nu stiu raspunsul la aceste intrebari. Si mai sunt multe alte intrebari care ma macina pe dianuntru si mi se tot repet in minte. Cand vad in lumea asta intreaga , atat de mare si atat de libera si totodata corupta si inchisa, cand vad numai nedreptate, numai umilinta, neatentie, copii abandonati, crime, violuri si toate pacatele pe care nu ar trebui sa le facem, ma inspaimant. Sunt multi copii care si-ar dori o mama, un tata, niste parinti care sa le poarte de grija si sa ii protejeze, sa ii sprijine, iar altii care au deja parintii lor nu stiu sa ii pretuiasca si sa ii aprecieze decat dupa ce se intampla ceva grav, care este o lectie de viata. Este o campanie pe PROTv. "Vreau si eu parintii mei" cu copii abandonati in clinici , in maternitati, in gunoi, pe malul unui rau , de niste mame denaturate , care , spun ele "Nu au cu ce sa ii creasca". Dar, daca nu au cu ce sa ii creasca , de ce i-au mai adus pe lume? Ca sa lase un suflet nevinovat sa se chinuie atata timp in viata? . Eu iubesc foarte mult copii. Iubesc orice copil mic, si prind drag de toti. SI ma doare din tot sufletul atunci cand vad cum acesti ingerasi se chinuie de unii singuri , sa creasca, nefiind ajutati de stat ca sa grabeasca adoptia. Pentru ca sunt multe mame sterile, care nu pot sa aiba copii prin nicio metoda , si adopta copilasi inca de mici, fiind bebelusi. Cand vad cum acesti copii sunt crescuti de asistente, de cine apuca, si nu pot spune cuiva cuvantul "mama" mi se rupe sufletul. Daca as putea , i-as lua pe toti acasa, doar sa nu sufere. Nici nu vreau sa imi imaginez cum este sa traiesti intr-un camin, intr-un orfelinat , fara cineva care sa te mangaie inainte de culcare si sa iti cante "dormi usor, puiul mamii", fara cineva care sa stea langa tine si sa te linisteasca cand esti bebelus si iti da primul dintisor sau prima masea, fara cineva care, atunci cand faci primul pas si cazi, sa iti dea o mana sa te ajute sa te ridici, fara cineva care sa te stranga la piept spunandu-ti ca esti singura ei alinare, fara o MAMA. Din partea mea, mamele care isi abandoneaza copii la nastere, cu pretextul ca nu au cu ce sa ii creasca, merita aceeasi pedeapsa ca a unui criminal. Pentru ca nu te poti numi mama, atunci cand porti in pantece cel mai sfant lucru pe care ti-l poate oferi Dumnezeu, si il abandonezi, fara sa ai macar o mustrare de constiinta ca, totusi , copilasul acela ti-a miscat prima oara in burtica si a demonstrat ca exista viata.
Eu nu le inteleg pe aceste asa-zise "mame". Daca din greseala , faci un copil , asta este. Iti asumi responsabilitatea intru-totul. Ca si tatal de altfel. Cu banii de la tatal copilului si cu ceea ce poti sa strangi tu  , muncind , chiar si ca femeie de serviciu, poti sa cresti un copil. Ca , acum daca nu ai bani, nu o sa te duci sa-i cumperi pampersi si lapte dintre cele mai scumpe. In zilele de azi, poti face si economie. Dar, de ce sa isi asume responsabilitatea unui copil, sa il creasca in vazul lor, cand pot sa il lase in maternitati in grija altora, si pleaca , de parca nimic nu s-ar intampla, de parca nu ar fi purtat in pantece acel sufletel. Dintre toate crimele, si pacatele de pe lumea asta, abandonarea unui copil este pentru mine cel mai durereos lucru. Atunci cand ma uit la televizor, si vad acei ochisori d-abia formati , deschisi pentru prima oara, imi spun mie insami ca o sa-mi iubesc copii cel mai mult de pe lumea asta, si ca ei or sa fie aerul de care am nevoie ca sa respir. Pentru mine, un copil inseamna dovada formarii unei vieti pe pamant, inseamna puritate, inocenta, dragalasenie, si in special rodul iubirii dintre doi oameni. Pentru ca nu te apuci de nebuna sa faci un copil cu oricine. Faci un copil cu cel pe care il iubesti, il ai aproape si stii de asemenea ca o sa iubeasca acel copil mai mult ca viata lui. Eu, sincer, stiu ca este greu sa cresti un copil, si aici ma refer la situatia materiala, pentru ca asa sa il cresc ma pricep chiar foarte bine, dar mai stiu ca un copil este speranta ca lumea se poate schimba.
Jur, pe ce am eu mai sfant, ca bebelusul meu va fi cel mai iubit copilas din lume, si ca il voi iubi cu toata fiinta mea, si voi incerca sa fiu o mama adevarata.